Exista afectiuni care se pot depista de la nastere (chiar intrauterin) si pot fi tratate prin gipsare, ortezare, kinetoterapie si purtarea talonetelor personalizate sau in cazurile mai grave se poate interveni chirurgical.
Cu cat terapia kinetica este initiata precoce chiar din primele zile de viata, cu atat durata de tratament este mai mica si mai eficienta.
Este important sa stim ca sunt 2 diagnostice foarte seriose care nu se corecteaza de la sine si care odata cu inaintarea in varsta pot deforma si alte structuri ale corpului.
Care sunt deficientele piciorului?
In primul an de viata si in copilaria mica pana in jurul varstei de 4-5 ani exista 2 diagnostice care apar cel mai frecvent in randul celor mici:
- Picior equin (varus equin);
- Tal valg (talus valgus).
Acestea pot atrage dupa sine, daca nu se intervine precoce sau daca nu se pastreaza consecventa in terapie si alte diagnostice precum:
- displazie de sold;
- picior plat;
- genuvalgum “X”;
- genuvarum “O”;
- hiperlordoza;
- cifoza;
- scolioza.
Ce inseamna picior equin (varus equin)?
Picior equin este o deficienta congenitala la nivelul piciorului care este prezenta de la nastere. O putem descrie prin rasucirea piciorului spre interior, cu varful in sus spre tibie, talpile sunt pozitionate fata in fata atunci cand deformarea este bilaterala.

Care sunt cauzele aparitiei varusului equin?
- idiopatica (cel mai frecvent);
- neurologica;
- in cadrul unui sindrom genetic;
- malformatii congenitale;
- lipsa lichidului amniotic in timpul sarcinii.
Cand putem depista varus equin?
Diagnosticul poate fi pus intrauterin (la examinarea ecografica) sau in primele zile de viata.
Cum tratam picior equin?
De la aflarea diagnosticului, impreuna cu medicul ortoped se creeaza un plan de tratament.
Acesta poate include pentru inceput doua variante:
- corectarea succesiva prin aparat gipsat;
- corectarea cu ajutorul ortezelor de tip Ponseti;
- exercitii specifice de kinetoterapie.
Este indicat sa urmarim evolutia piciorului si sa efectuam exercitii de kinetoterapie si sa purtam incaltari ortopedice sau orteze pana in dupa varsta de 3-4 ani. Pana la acel moment, conform studiilor, piciorul equin poate recidiva.
Ulterior, pana la maturizarea osoasa completa este indicata purtarea incaltarilor ortopedice si efectuarea exercitiilor specifice pentru a pastra calitatea evolutiei piciorului equin.
Ce inseamna tal valg?
Tal valg (talus valgus) este o deficienta la nivelul piciorului care poate fi descrisa ca o deformare a piciorului printr-o flexie dorsala exagerata (fata antero-laterala a gambei este atinsa de fata anterioara a piciorului), piciorul este deviat in lateral si bolta plantara este prabusita.
In timpul deplasarii sau in ortostatism se poate observa cum maleola interna este coborata si sprijinul se face pe marginea mediala (interna) a talpii. Talpa poate fi in contact direct cu solul.
Calcaneu in valg este un diagnostic frecvent asociat in tal valg. Acesta se descrie prin rotarea spre exterior a calcaneului si flectarea in pozitie dorsala in raport cu osul talus.

Cum se trateaza tal valg?
In primul rand, pentru a avea o evolutie favorabila in cazul acestui diagnostic este foarte important sa incepem cat mai devreme exercitiile de kinetoterapie, chiar din primele zile de viata. In cazul pacientilor care descopera diagnosticul dupa ce s-au ridicat in ortostatism si au initiat mersul, evolutia in terapie poate fi una buna dar rezultatele vor aparea mai lent.
Exista o serie de exercitii specifice care se pot aplica si este imperios necesar ca exercitiile invatate in cadrul sedinteor de terapie sa fie continuate in fiecare zi si acasa.
Parintii si persoanele care ii inconjoara pe cei mici au un rol foarte important in terapie si in evolutia pacientului. Un alt ajutor sunt talonetele personalizate (acestea se fac in urma unei evaluari podometrice) si incaltamintea cu talpa supinatorie. In cazurile mai grave de tal valg se poate interveni chirurgical.


Tal valg este un diagnostic care poate sa fie impartit in 2 tipuri:
- tal valg rigid (piciorul in repaus nu prezinta arcul longitudinal deci ramane picior plat in repaus), in acest caz se poate interveni chirurgical;
- tal valg flexibil (piciorul in repaus formeaza arcul longitudinal).


